Ce a pățit un bărbat din Botoșani în timp ce NEGOCIA cu un cuplu plata unor servicii sexuale

Ce a pățit un bărbat din Botoșani în timp ce NEGOCIA cu un cuplu plata unor servicii sexuale
Sursă foto: captură Observator TV
Publicat: 04/02/2023, 11:50

Un bărbat din Botoșani a fost jefuit în timp ce negocia cu un cuplu plata pentru obținerea unor servicii sexuale. La scurt timp, cei doi hoți au fost prinși de polițiști.

Bărbatul a intrat în panică în momentul în care a realizat că cei doi voiau, de fapt, să-i fure telefonul mobil și banii pe care îi avea în buzunar.

Acesta a fost ademenit într-un gang de o tânără în vârstă de 28 de ani sub pretextul de a negocia cu partenerul ei plata pentru serviciile sexuale. Ulterior, el a constatat că cei doi i-au furat telefonul mobil și portofelul, potrivit Observator TV.

Hoții, prinși de jandarmi

Jandarmii le-au întocmit celor doi actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat. Documentele vor fi înaintate în vederea soluționării către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Tarif ireal cerut de soția lui Ștefan Bănică jr. Câți bani câștigă Lavinia Pîrva
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Analiza regelui Carol al II-lea după atacarea Franței de către Germania. „Turcia este singura noastră...
×